ANUNȚ : S.C. Aquaserv S.A Tulcea anunță întreruperea programată a alimentării cu apă în municipiul Tulcea, în ziua de 21.10.2020, între orele 11.00 – 16.00, pentru branșarea la rețeaua publică de distribuție apă potabilă a noii conducte de alimentare de pe strada Griviței, tronsonul cuprins între intersecția cu străzile Plevnei și strada Babadag.
Vor fi afectați abonații, persoane fizice, juridice și instituțiile publice de pe străzile: strada Babadag, pe tronsonul dintre intersecțiile cu strada Davila și strada Păcii; strada Mihail Kogălniceanu, pe tronsonul dintre intersecțiile cu strada Babadag și strada Sabinelor; strada Mircea Vodă, vor fi afectați doar abonații care locuiesc la case, pe tronsonul dintre intersecțiile cu strada Bucovinei și strada Victoriei;
strada Griviței, pe tronsonul dintre intersecțiile cu strada Plevnei și strada Babadag; strada Progresului; strada Frumoasă; strada Unirii; strada Tudor Vladimirescu.
La reluarea serviciului de alimentare cu apă potabilă, este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandam utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.
Dacă situaţia persistă vă rugăm să contactaţi Dispeceratul SC AQUASERV SA, la numărul de telefon 0747022009, urmând ca personalul din societatea noastră să intervină în cel mai scurt timp posibil.
Vă mulţumim pentru înţelegere.
S.C. AQUASERV S.A. Tulcea
DIRECTOR GENERAL
Ing. IFRIM C. Valentin